Paste paccheri umplute cu hribi şi urdă.

     Îmi plac pastele, iar cele gratinate sunt slăbiciunea mea. A existat un moment din viata mea când am fost nevoita sa nu mai consum gluten, o adevărată tortură! 

INGREDIENTE  (6 portii):

  • 250 gr pasta de carnat proaspăt
  • 50 gr ciuperci hribi, deshidratate
  • 1 praz
  • 1 cățel usturoi
  • 40 ml ulei măsline
  • 100 ml vin alb sec
  • 500 gr urdă (ricotta)
  • 3 linguri cu vârf de parmezan ras
  • cimbru (timo)
  • sare și piper 
  • paste tip paccheri 350-400 gr

    pentru bechamel:

    • 200 ml lapte
    • 20 gr unt
    • 15 gr faina
    • sare
    • nucsoara macinata

    MOD DE PREPARARE:

    1. Se pregătesc ingredientele: se taie prazul rondele subțiri, se curata cățelul de usturoi, se pun ciupercile la rehidratat în apă călduță, se scoate pielita cârnatului. 
    2. Intr-o tigaie se pune uleiul la incins apoi se caleste prazul impreuna cu usturoiul, pana se înmoaie dar nu-și schimba culoarea. Se adauga carnea și se caleste la foc mediu. Se stinge cu vin alb. Se adauga hribii tocati mărunt și scurși bine de apa. Se lasă compozitia sa se inabuseasca timp de 10 minute. Intre timp se sărează, pipereaza si se condimentează cu cimbru uscat (sau timo proaspat). Trebuie sa rezulte o compozitie ferma, fără lichid.
    3. Se lasă să se racoreasca apoi se adaugă ricotta, parmezanul, sare și piper. Compozitia se pune toată într-un poche.
    4. Se pregătește bechamelul: intr-o craticioara se topeste untul si cand începe sa sfârâie se adauga faina. Se prăjește faina (fără sa schimbe culoarea) apoi se toarnă laptele în fir subtire. Se freacă continuu cu telul astfel încât sa nu facă cocoloașe sau sa se lipeasca, pe toata durata execuției.  Se adauga sare și nucsoara macinata. Este gata cand compozitia s-a îngroșat precum o smântână și da în primul clocot. Se da deoparte si se pune imediat o folie alimentara, lipita chiar de suprafață compozitiei.
    5. Se fierb pastele în apa clocotita cu sare, jumatate din timpul indicat pe pachet. Se scurg de apa și se ung imediat cu ulei.
    6. O forma ceramica care merge la cuptor se unge cu unt, apoi se pune un stat subtire și uniform cu bechamel. Se aseaza pasta paccheri în picioare, una langa alta. 
    7. Se umplu cu ajutorul poche-ului.
    8. Se toarna deasupra restul de bechamel și se presara parmezan. 
    9. Se dau la cuptorul încins în prealabil la 180 grade, 30 de minute, apoi 5 minute pe funcția grill.
    10. Se consuma fierbinti.

          

      Be the first to comment

      Lasă un răspuns