Gratin de clătite, cu brânză și șuncă de Praga.

Aluatul de clătite este versatil, ne dă posibilitatea să-l trasformam in preparate dulci sau sărate. Mie imi plac mult clătite gratinate, sunt un excelent substitut pentru paste. Clătitele reusite sunt acelea in strat uniform, subțiri, aproape trasparente, să vă puteți vedea mâna prin ele. Folositi reteta mea, este testată, dar coaceți-le după metoda pe care o stăpâniți cel mai bine. Eu cândva reușeam să le învârt în aer, acum de când au apărut tigăile ceramice, nu mai sunt în stare. Le întorc cu ajutorul unei palete din lemn (mama se sperie când mă vede, se teme că mi le pun pe mână, nu are curajul să încerce, prefera să le apuce cu mâna din tigaie). Legat de formă, vă sfătuiesc să le faceți cum vă place: pachețele, săculețe, triunghiuri, rulouri. Cele legate in formă de săculeț se pretează pentru alte retete, iar la acelea eu îndepărtez marginea uscată a clătitelor. Folosindu-mă de un cutit ascutit, tai după conturul unui capac sau al unei farfurii un pic mai mici decât foaia. Nu schimbă cu nimic gustul, este doar un aspect estetic. La rețeta aceasta prefer să le rulez, apoi le tai în segmente egale și le asez in forma unsă, în picioare. Asezandu-le asa, sosul pătrunde în interiorul lor, sunt mai gustoase în opinia mea. Sosul poate fi un bechamel subțire, smântână de gătit sau doar unt, la toate adăugandu-se parmezan ras.

INGREDIENTE

pentru foile de clatite:

  • 300 ml lapte
  • 2 ouă
  • 100 gr făină
  • 30 gr unt topit
  • un praf de sare

pentru umplutură:

  • 400 gr brânză ricotta
  • 100 gr brânză mozzarella
  • 2-3 linguri de parmezan ras
  • 1/4 linguriță nucșoară măcinată
  • 12 felii mari de șuncă de Praga, feliate foarte subțiri (ideal ar fi prosciutto cotto) sau 20 felii mici.
  • sare și piper
  • unt pentru uns forma

MOD DE PREPARARE:

  1. Preparați aluatul de clatite: bateti ouăle cu laptele apoi incorporati făina, sarea și untul topit. Lăsați aluatul de clătite 30 de minute în repaus, la temperatura camerei.
  2. Coaceți foile de clătite, în strat subtire. Din cantitatea de aluat ies în jur de 11-12 foi. Rețeta este infailibilă, clătitele se coc fără să se lipească, in plus puteți strânge foaia în pumn și nu se va rupe.
  3. Intr-un castron amestecati ricotta cu 2-3 linguri de parmezan, un pic de sare si piper, și nucșoara măcinată.
  4. Tăiați mozzarella in cubulete micuțe.
  5. Ungeți o formă ceramică cu unt, apoi procedați la umplerea foilor.
  6. Întindeți o foaie pe un tocător și ungeti cu compoziția cu ricotta, în strat subtire. Așezați deasupra o felie de șuncă de Praga, feliata aproape transparent. Presărați câteva bucatele de mozzarella, apoi rulați.
  7. Tăiați în jumătate, apoi în sferturi.
  8. Așezați bucățile în formă unsă, în picioare.
  9. Repetați până la epuizarea ingredientelor.
  10. Turnați peste rulouri 150 ml smântână de gătit cu 32% grăsime. Presărați câteva bucătele de unt și parmezan ras deasupra.
  11. Dați la cuptorul incins în prealabil la 200 grade, pentru 20-25 de minute. Vă veți da seama când sunt gata, preparatul va mirosi incredibil.
  12. Asa cum spuneam puteti face un sos bechamel subțire, din 50 gr unt, 50 gr făină și 600- 650 ml lapte, sau puteti pune doar bucățele de unt și presărați parmezan deasupra. Indiferent ce alegeti va garantez ca preparatul va va placea la nebunie, gustul este foarte delicat iar clătitele ușoare ca un puf.

Be the first to comment

Lasă un răspuns