Prăjitură cu mascarpone și caise.

Vă mărturisesc că atunci când am făcut prima dată acestă rețetă a fost un fiasco. Nu-mi este jenă să recunosc, nu sunt robot și nu sunt perfectă! Reteta am gasit-o pe un site franțuzesc, credeam ca mi-a scapat ceva sau nu am inteles bine, multe retete care nu sunt pe bloguri nu sunt exacte. Folosisem o tavă prea mică, prea mult praf de copt, prea multe caise (mă chinisem ceva să le curăț pielița) și prea mult gem, dar gustul era fenomenal!!! Rezultatul final era un talmeș-balmeș de ingrediente, dar foarte gustos. Cum pentru mine reusita unui preparat este o chestiune de onoare, am refacut-o, de data acesta totul a decurs perfect, deși gustul nu mi se pare la fel de bun ca prima dată. Ma gandesc sa revin asupra rețetei și să o reinterpretez, să o fac în staturi, inspirată de prima degustare.

INGREDIENTE:

  • 2 ouă
  • 150 gr zahăr tos
  • 1 plic zahăr vanilat
  • un praf de sare
  • 150 gr mascarpone
  • 50 gr ulei
  • 150 gr făină
  • 50 gr făină de migdale (sau migdale măcinate foarte fin)
  • 10 gr praf de copt
  • 8-10 buc caise mari, bine coapte (sau un borcan cu piersici insiropate)

Pentru finisaj:

  • fulgi de migdale
  • gem de caise

MOD DE PREPARARE:

  1. Spălati, stergeti și scoateti samburii de caise. Daca ati optat sa folositi piersici in sirop, scoateti-le din borcan si lasati-le la scurs. 
  2. Bateți ouăle cu zahărul, zahărul vanilat și un praf de sare, până devine o cremă spumoasă.
  3. Adăugați, continuând să mixați, brânza mascarpone, câte o lingură pe rând, apoi uleiul in fir subtire ca la maioneză.
  4. Cerneți făina, amestecati-o cu făina de migdale si praful de copt. Încorporati amestecul  in compozitia cu mascarpone.
  5.  Pregătiți o forma dreptunghiulară cu dimensiunile 30×20, ungeti-o cu unt si tapetati-o cu hartie de copt.
  6. Turnați compoziția și nivelati cu o spatulă.
  7. Așezați jumătățile de fruct cu tăietura în jos. 
  8. Ungeti suprafata prăjituri cu de gem de caise și presărați fulgi de migdale.
  9. Incingeti cuptorul la 180 grade, funcția ventilat.
  10. Coaceți prăjitura pentru 30 de minute, faceți proba cu scobitoare.
  11. Cand este gata scoateti-o și lasati-o să se răcească complet pe un grătar de bucătărie.

SFATURI:

  • Făina de migdale se găseste în orice magazin cu produse naturiste. Va puteti face singuri din migdale decojite. Puneti-le întâi in cuptor la 180 de grade, pana capata o culoare ca de fildeș (atentie mare, doar pana capata culoarea fildesului, nu mai mult!), lasati-le să se răcească apoi rasniti-le cu masina de râsnit nucă. Eu am cumparat de pe net, la un preț rezonabil, la pungă de 1 kg și imi ajunge tot anul.
  • Piersicile în sirop sau complot de piersici găsiți la orice magazin alimentar. Profitați de sezon și folosiți caise proaspete, piersicile în sirop se pot folosi în extrasezon.

6 Comments

    • Buna seara. 20×30cm. Un sfat: ungeti cu gem de caise toată suprafața prăjituri, în strat subtire. Presărați apoi fulgii de migdale. Eu inițial am greșit-o și a crescut foarte mult in tavă, a crescut aluatul peste gem, ca si cum ar fi fost umplută. În concluzie: tava 20×30, gem întins subțire peste caise și aluatul crud, migdale deasupra.

          • am facut,o..acum am scos,o din cuptor…poze am si inainte si dupa…dar..nu stiu sa le postez aici…!!!!! inca nu am gustat astept sa se raceasca si revin…

            oricum reteta este usoara ,,caisele ,cum am spus,,le,am scos din congelator si le.am lasat sa se dezghete….am pus si gem de caise ..nu prea mult ca nu.mi place prea dulce…

            multumesc ptr reteta!!!!

Lasă un răspuns