Gastronomie din calatorie.

In sfarsit am fost in vacanta! Dupa indelungi negocieri cu sotul meu, amenintari si dat cu curu’ de pamant, (ne)-am decis sa vizitam o zona a Italiei care imi starnea mult curiozitatea, Marche. Modul meu de a ma relaxa este acela de a-mi umple mintea cu altfel de lucruri decat cu cele cu care ma confrunt cotidian. Exclus sa ma asez intr-un sezlong in fata marii sau a piscinei si sa ma relaxez, atunci am mai mult timp sa ma gandesc pe indelete la problemele cu care ma confrunt si este mai rau! Prin urmare am ales sa calatorim in acesta superba zona cu deschidere la Marea Adriatica. Marche este o regiune a Italiei cu cinci judete (provincii): Ancona, Ascoli Piceno, Fermo, Macerata, Pesaro e Urbino. Noi ne-am ales baza in Civitanova Marche, un oras port in provincia Macerata. Calatoria presupune un pic de efort, cu avionul poti ajunge la Roma sau Bologna, iar de acolo pana la Civitanova Marche ai doua posibilitati: inchiriezi o masina si parcurgi restul distantei in autostrada, sau cu trenul, gara fiind chiar in centrul orasului. Noi am ales prima varianta, intentia noastra a fost sa vizitam cat mai multe localitati.

Din prima seara am intrat in „paine”. Am cinat intr-un restaurant pescaresc, iar sub pretextul documentarii mi-am satisfacut cele mai perverse pofte. Restaurantul Il Gabbiano, restaurant in exclusivitate pescaresc,  situat in Viale Quatrro Novembre, 256, Civitanova Marche, ofera o experienta de neuitat.

Pestele este gatit la perfectiune, cu putine ingrediente. Indiferent de specie, carnea pestelui ramane suculenta, iar pasta cu ou este facuta de maini iscusite, chiar sub ochii clientilor.

In ciuda faptului ca in restaurantele cu o buna cotatie auzi expresii precum „reductie”, „sous vide”, „crumble”, „mousse”, la Gabbiano lucrurile stau foarte simplu: aperitive calde/reci/crude; tagliolini alla chitarra (spagetti cu ou, de casa) cu fructe de mare sau homari; peste (calcan, unditar, ton, spada, San Pietro, merluciu, cambula) preparat in vreo 5-6 feluri; desert. Punct. Fara frantuzisme, fara englezisme, fara fitele restaurantelor (care au fite si-atat!), doar peste proaspat, fara condimente, cu putina sare si tot gustul marii pe farfurie. Cand comanzi un aperitiv complet ti se aduc minim cate 5 tipuri de aperitive/mod de preparare: rece, cald sau crud. A fost imposibil sa gust din toate, acolo se mananca, portiile sunt uriase, nu se „gusta” sau „degusta”, si din toate pe care le-am mancat, nu pe toate am reusit sa le fotografiez! M-as opri la cateva, ordinea enumerarii este cazuala:

  • tigaie calda cu midii, Saint Jacgues, canocchie, langustine;

 

  • melci de mare in sos de rosii si mamaliguta. Mai degraba un muschi decat o carne, melcul de mare seamana la gust foarte mult cu pipota de pui;

  • fileuri de peste spada in sos de zucchini, gustul dulceag al dovlecelului echilibrand perfect gustul aspru al pestelui spada;

  • San Pietro, cu crema de cartofi si radicchio;

  • midii cu sos verde (o nebunie!!!);

  • Unditar in „guazzetto”, adica o tocanita rapida din rosii, masline, capperi, vin alb, cartofi si peste, buna de consumat cu orez sau cous-cous, noua ni l-a adus cu paine prajita sa intingem in sos;

  • stridii crude, proaspete-proaspete, cu lamaie si fructul pasiunii;

  • chiftelute de peste, canolicchi si midii gratinate;

  • langustine (scampi) alla catalana, langustine natur, cu o salata de legume crude, crocante, condimentata din belsug cu uleiul de masline regional (va marturisesc ca a fost felul meu preferat, cred ca zeii se hraneau doar cu scampi alla catalana!!!);

  • tagliolini alla chitarra ( chitarra-un instrument cu corzi cu ajutorul caruia se taie foaia de taitei  dandu-se pastelor o forma de spaghetti; evident mi-am procurat si eu unul!) cu fructe de mare, zucchini si rosii cherry;

  • scampi si cambula gratinati;

  • fritto misto, pane de moluste si peste de mici dimensiuni;

  • salata de mare;

La desert nu prea apucam, toate mesele se terminau cu sorbetto de lamaie, care are menirea de a accelera digestia, dar va pot arata doua: un meringue cald cu inima de inghetata de zabaione si o „supa engleza, pe invers”, de ce pe invers, n-am mai avut puterea sa intreb!

Personalul este bine pregatit, nu exista „nu se poate”, desi orice modificare in meniu ar putea da peste cap bucataria. Pestele este expus intr-o vitrina, pe gheata, si iti este adus intai la masa crud, il alegi, apoi iti este gatit, o alta demostratie ca totul se pregateste pe moment.

Nimeni nu comanda cartofi prajiti (nici n-am vazut in menu) copiii isi aleg propriile feluri si toate contin peste si legume facute la vapori, gratinate sau pe gratar:

Pestele este dezosat de catre seful de sala sau ospatari cu multa indemanare, pierderile sunt minime.

Cam asta despre Il Gabbiano (Pescarusul), singurul meu regret este ca nu am talent literar sa pot scrie mai multe despre acest restaurant minunat, unde mainile dibace ale unor bucatari anonimi te fac sa crezi ca ai ajuns in paradisul restaurantelor pescaresti.

Marche este o zona colinara, dealurile sunt de o frumusete incredibila, fara sa predomine multa verdeata, pamantul pare argilos, iar pe alocuri apar livezi de maslini, aliniati precum soldateii. Ce este surprinzator este faptul ca langa dealuri se iteste marea, in toata splendoarea ei turcoaz. Adriatica nu este o mare frumoasa, dar localnicii o iubesc si ii sunt recunoscatori pentru pestele cu care se hranesc, oportunitatea imbaierii si a navigarii.

Am vizitat, in zona colinara, 2 statiuni agroturistice, una mai frumoasa ca cealalta: Pomod’Oro situat in Fermo, Torre San Patrizio si Casablanca in Civitanova Marche. Agroturismul Casablanca este o locatie de vis, terasa ofera un belvedere cum rar intalnesti. In curte sunt deolalta pini, maslini, palmieri si smochini, posibil de aici si numele exotic de Casablanca. Aici am trait si o mare dezamagire legata de mancare, gustoase fiind doar smochinele pe care prietena mea le-a cules din copac.

Pomod’Oro in schimb, mi-a dezvaluit cateva preparate noi, pe care trebuie musai sa invat sa le pregatesc si eu:

  • cremini, adica cubulete de crema de vanilie, pane. Nu este un desert, este un aperitiv delicat (….delicat, delicat, dar noi am mancat vreo 2 blide pline, de era sa ni se faca rau!);

  • olive ascolane, masline umplute cu carne apoi trecute prin pane si prajite;

  • lardo di Colonnata, slanina de origine controlata din Toscana, maturata in saramura, in vase din marmura de Carrara. Nu este un produs local, dar ne-a fost adus ca degustare pe o piadina calda, cu fasii de radicchio alaturi;

  • ravioli umpluti cu ricotta si spanac, cu un sos gros de smantana si trufe (o nebunie, cu ultimele puteri am lins sosul ramas in farfurie!);

  • frigarui de oaie si miel pe jar. Frigaruile, chemate arrosticini, voi reveni asupra lor, locul lor de origine aflandu-se in regiunea vecina cu Marche si anume, Abruzzo;

 

Am mancat pe perioada sederii si de la botega lui Vincenzzo, un magazin mic cu semipreparate pentru cei care nu au timp sa-si pregateasca ceva in pauza de masa. Simpatic el, dar noi aveam un as in maneca, pe I, fetita in varsta de 4 ani a prietenei mele. Serioasa, il bombarda cu intrebari, unele legate de profesia lui, si-l facea sa rada in hohote. Botega lui Vincezzo ofera toate ingredientele pentru prepararea unui pranz rapid, inclusiv ierburi aromatice, toate proaspete si de foarte buna calitate, pentru toate gusturile si intolerantele. Inteligenta alegere, bravo Vincenzzo!

La sud Marche se invecineaza cu Abruzzo, o alta regiune compusa din 4 judete: Teramo, Pescara, L’Aquila si Chieti. Abruzzo, prin parcurile sale nationale a castigat titlul de  Regiunea verde a Europei, fiind cotata ca a 12 cea mai frumoasa regiune la nivel mondial. L’Aquila, in trecut greu incercata de cutremure, inregistrand o tragedie de proportii uriase in mod special la nivel emotional, acum pare sa renasca. Ne-am oprit sa mancam in Pescara, pe faleza G. Matteotti la restaurantul La Sirenetta. Ne-a fost recomandat, dar aveam o strangere de inima, mi se parea un pic kitschos, cu fantani arteziene in interor, statui cu sirene, mileuri pe farfurii. Preparatele aici sunt absolut di-vi-ne! Nu are rost sa va enumar cele 5 aperitive reci/calde/crude, dupa uzanta locului, dar felul principal mi-a atins sufletul: supa de naut cu fructe de mare cu paste „albe”. Seful de sala s-a apropiat timid de masa noastra (eram impreuna cu un membru al Academiei Bucatariei Italiene- Accademia Italiana della Cucina) si ne-a prezentat istoria preparatului: un fel de mancare taranesc, creat in perioada de saracie, cand singurele ingrediente la indemana erau apa si faina (iata de ce pastele erau albe, nu contin ou!), iar pestele maruntel, fara valoare, era moneda de plata a zilierilor. Nautul era adaugat pentru a induce senzatia de satietate. „Cat am fost copil cu asta am fost hranit”, ne-a marturisit el. Ii sunt recunoscatoare pentru recomandare, preparatul a intrat pe lista preferintelor mele si fara indoiala voi incerca sa-l reproduc. Desigur, nu va avea niciodata acel gust, greu de uitat!

Am mai descoperit in Pescara un lichior artizanal, de cirese. L-am innebunit cu intrebarile pe barman pana mi-a explicat ce si cum! Lichiorul se numeste Ratafia, este un produs local in exclusivitate. Facut din visciole, un fruct rezultat din altoirea ciresilor cu visini, lichiorul mai contine si vin rosu local. Seamna cu visinata noastra, dar gustul este mai fructat, o bunatate!!! Numele de ratafia, vine din uzanta de a inchina un pahar din acesta bautura dupa ratificarea unui document, sigiliul notarial purtand insemnul „Ut rata fiat”. Interesant, nu?! Ratafia asta nu se gaseste pe toate drumurile, este o bautura cu o arie mica de raspandire, m-am dat peste cap sa-mi procur, dar n-am reusit sa plec cu o sticla acasa : ((((((  M-am consolat in schimb cu happy hour, aproape in fiecare zi. Aperitive decadente la un pahar de prosecco, sau Crodino pe terase umbrite:

 

Abruzzo este zona de origine a frigaruilor arrosticini despre care va vorbeam mai sus, prin urmare a fost musai sa manacam frigaruile la km 0. In Teramo, in localitatea Mosciano Sant’Angelo exista o carciuma Locanda Del Convento, specializata in preparate la gratar. Rustica, cu o terasa enorma, acoperita toata cu Wisteria, Locanda este locul unde se vine special pentru frigaruile din carne de berbec castrat. Se lucreaza intr-un ritm ametitor, frigaruile sunt comandate la numar de bucati 20-40-70, fara paine, fara garnitura, cu un vin rosu local, la carafa, rece-rece! Arrosticini iti sunt adusi la masa intr-o carafa fierbinte din lut (care are o forma ca de butoi in miniatura) asezati cu varful in jos, astfel incat toata sucurile si grasimea din carne sa se scurga pe fund. Exista si o uzanta a consumarii, se musca direct din carnea de pe frigaruie, eu n-am reusit. De fapt m-am temut sa nu zboare arrosticini pe alta masa, eu sunt regina gafelor.

Nu am fost in vacanta doar sa mananc, asa cum probabil v-am creat impresia, am avut si alte activitati, vizite culturale si spirituale, dar acestea nu fac tema acestei pagini. Am dorit sa va impartasesc din experienta mea, din ospitalitatea marchigiani-lor si abruzzesi-lor, din frumusetea acestor locuri, atat de putin facute cunoscute in Romania.

Be the first to comment

Lasă un răspuns