Budincă de dovlecei cu „inimă” de brânză topită.

INGREDIENTE (6 porții):

  • 300 gr dovlecei (zucchini)
  • 1 ceapă albă
  • 1 cățel de usturoi
  • 100 gr făină
  • 80 gr parmezan ras fin
  • 80 ml lapte
  • 2 ouă
  • 6 triunghiuri de brânză topită de bună calitate
  • sare, piper alb
  • 30 ml ulei de măsline
  • ulei pentru uns forme

USTENSILE:

  • mixer
  • robot de bucătărie
  • 6 forme de 150 ml capacitate, ceramice sau din aluminiu, specifice pentru sufleuri

MOD DE PREPARARE:

  1. Pregătiți toate ingredientele.
  2. Curățati ceapa și zucchini, taiati-le cubulețe. Curățati cățelul de usturoi.
  3. Puneti la călit ceapa în ulei de măsline. Când se înmoaie adăugați dovleceii și usturoiul. Lăsați să se căleasca bine si sa se evapore lichidul. Stingeti focul și dați deoparte să se răcorească.
  4. Când s-a răcorit compoziția puneti-o în procesor și tocați cu impulsuri scurte până se transformă intr-un piure grosolan.
  5. Intr-un bol curat combinati ouăle, făina, 1/2 linguriță sare, un praf de piper alb, parmezanul ras foarte fin, laptele. Amestecați temeinic și adăugați piureul de zucchini.
  6. Transferați aluatul intr-o carafă.
  7. Ungeti bine formele cu ulei de floarea soarelui. Ideal ar fi să decupati hartie de copt și sa puneti pe fundul formelor (faciliteaza extracția).
  8. Turnati compoziția până la jumătate în fiecare formă, așezați cate un triunghi de brânză topită, apoi acoperiți cu restul de aluat. Turnati cate puțin pe rând în fiecare formă, astfel încât să obțineți sufleuri de aceeași dimensiune și gramaj.
  9. Incalziți cuptorul la 200 grade, static, apoi coaceți timp de 25 de minute. Nu deschideți usa în timpul coacerii.
  10. Stingeti cuptorul si mai lasati sufleurile inauntru inca 5 minute.
  11. Lăsați să se răcească 10-15 minute apoi serviți. 

Be the first to comment

Lasă un răspuns