
Acesta este un preparat de inspiratie asiatică, difuzat mult in Europa, fără sa fie însă un preparat originar chinezesc, ci mai degrabă versiunea europeana a preparatului Chào Fàn (sper ca am scris corect), adică a orezului prăjit. Un fel de „paste milaneze” sau „paste Alfredo” cunoscute in Romania si Statele Unite, dar care nu apartin bucătariei autentice italiene :))))
INGREDIENTE (2 portii):
- 150 gr orez cu bobul lung (Basmati)
- 2 ouă
- 80 gr mazăre congelată
- 80 gr suncă presată
- 1 morcov
- 2 fire de ceapă verde
- 1 lingura de sos de stridii
- 1 lingurita sos de soia
- 2 linguri de ulei de floare (susan sau arahide)
- sare si piper alb
MOD DE PREPARARE:
- Preparati orezul. Măsurati orezul cu o ceașca. Puneti apa la fiert, 2 cesti de aceeasi măsură cu cea de orez. Spalati orezul in multe ape. Cand da apa in clocot adaugati 1 lingurita rasa cu sare si orezul. Puneti capac si fierbeti timp de 10 minute sau pana cand observati ca orezul a absorbit tot lichidul. Dati deoparte si lasati orezul in recipientul in care a fiert, cu capacul pus, inca 15 minute. După ce s-au scurs cele 15 minute ridicati capacul si afânati orezul cu o furculiță, până se desface tot.
- In intervalul de repaus al orezului fierbeti mazarea in apa clocotita cu sare, timp de 3 minute. Cand este gata surgeti-o si treceti-o rapid printr-un jet de apa rece, sa-i stopati coacerea.
- Tocati ceapa verde, morcovul si sunca presată, in cubulete mici.
- Pregatiti-va toate ingredientele la îndemână.
- Bateti ouăle cu un praf de sare.
- Incingeti o lingură de ulei intr-o tigaie si prăjiti rapid cubuletele de morcov (cât sa se coacă dar sa ramană crocant). Scoateti morcovul si dati-l deoparte.
- In aceeasi tigaie, fara sa o spalati, puneti o lingura de ulei si cand incepe sa sfârâie puneti la calit ceapa verde. Amestecati des să nu se ardă.
- Cand ceapa si-a lasat aroma, adaugati orezul. Amestecati continuu, aduceti orezul dinspre margine spre centru. Prăjiti timp de 5 minute.
- Cand orezul si-a schimbat culoarea si a absorbit tot uleiul cu ceapa, faceti o gropita in mijloc, puneti o lingurita de ulei de susan (sau tot de floare) si turnati ouale batute.
- Lasati sa se coaguleze un pic pe fund, dupa care incepeti sa rupeti omleta, cu varful unei spatule. Dupa ce s-au coagulat complet ouale, imprastiati-le pe toata suprafata tigaii, intorcand des orezul cu miscari circulare.
- Condimentati cu sosul de stridii si continuati prajirea.
- Adaugati mazarea fiarta, morovii si cubuletele de sunca presata.
- Presarati un praf de piper alb si gustati. Corectati de sare daca este necesar si adaugati o linguriță cu sos de soia. Mai prajiti orezul cu legumele, amestecand continuu, inca 5 minute.
- Serviti preparatul cald, cu sos de soia alaturi.
Be the first to comment