Friptură din piept de porc (italian style).

Acest preparat poate fi consumat cald, portionat in felii de grosimea unei deget, cu o garnitură, dar si rece, feliat subtire, pentru sandvișuri cu pâine țărănească, cu coaja crocantă. Veti fi uimiți de rezultat, toata munca grea o face cuptorul, voi trebuie doar sa condimentati o bucata de carne si sa aveti rabdare sa se coacă.

INGREDIENTE:

  • o bucata de piept de porc, cu sorici si fără os
  • 3 crengute de rozmarin proaspăt
  • 3-4 catei de usturoi
  • sare grunjoasă
  • piper negru, proaspăt și grosolan râșnit
  • 2 linguri ulei de măsline

USTENSILE:

  • sfoară alimentară
  • tava cu gratar înălțat (foto)

Grătarul se vinde separat de tavă la raionale de menaj ale oricarui magazin. Eu l-am achiziționat din magazinul KitchenShop din Cluj. Diferite variante le gasiti online. Este util sa detineti un gratar atat de inalt, ideal pentru gatirea fripturilor grase si a puilor intregi, grasimea se scurge in tava de dedesupt fara sa faca mizerie. In lipsa va puteti ajuta de gratarul cuptorului, punand pe nivelul imediat urmator tava din dotarea cuptorului. Important este sa nu se împrăștie si să se ardă grasimea care picură.

MOD DE PREPARARE:

  1. Fasonati bucata de carne. Curatati-o de pielite, grasime in exces, resturi de cartilagii. Spalati-o si zvantati-o bine. Faceti proba de rulare: rulati si vedeti daca prindeti inauntru soriciul. Acest lucru nu trebuie sa se intample. Daca considerati necesar desprindeti si eliminati din bucata de sorici. Important este ca soriciul sa imbrace rulada de carne, precum o coaja.
  2. Tocati marunt rozmarinul, amestecati-l cu sarea, piperul si ustoroiul pisat. Presarati generos acest condiment pe toata suprafata bucatii de piept, pe partea cu carnea.
  3. Rulati strans, aveti grija ca soriciul sa imbrace carnea de jur imprejur. Legati cu sfoară alimentară. Eu am legat haotic pentru ca m-am folosit de o singura mână. Important este sa fie legat strans.
  4. Incalziti cuptorul la 190 grade, functia static. Reusita fripturii sta in temperatura si functia static a cuptorului.
  5. Puneti friptura pe gratar, ungeti-o cu 2 linguri de ulei de masline, strecurati printre legatura de sfoara o ramurica de rozmarin si cateva frunze proaspete de salvie. Asezati gratarul pe o tavă adâncă, dati la cuptor pentru 3 ore. La fiecare ora întoarceți tava. Nu puneti apa in tava si nu stropiti friptura, nu este necesar. Trebuie doar sa intoarceti tava la interval de ora – cu partea care a fost spre spatele cuptorului, in față.
  6. La expirarea celor 3 ore scoateti friptura afara, șoriciul trebuie sa rezulte crocant, sa sune a sec cand il atingeti. Intepati-l in mai multe locuri cu o scobitoare si lasati sa se răcească.
  7. Consumati friptura calduta, cu garnitura pe care o preferati sau rece, taiata in felii foarte subtiri, presarate cu un praf de sare si piper, intr-un sandviș. Este delicioasă, condimentată cat trebuie, grasimea se topeste in gură.

Be the first to comment

Lasă un răspuns